Într-o postare pe rețelele sociale, Nagacevschi a scris că, „mitul specialiștilor din afară, aduși să ocupe funcții importante ca să ne fericească, a căzut”, transmite Ultimelestiri.md.
„La prima provocare mai serioasă, a cedat, a fugit, a ales confortul personal, lăsând instituția pe care o conducea subordonată unor politicieni corupți”, a declarat Nagacevschi.
El a îndemnat viitoarea majoritate parlamentară să renunțe la astfel de experimente, susținând că acestea subminează încrederea cetățenilor în instituțiile statului și afectează suveranitatea țării.
„Avem acasă specialiști cu dragoste de țară. Ei trebuie valorificați”, a concluzionat fostul ministru.
Ultimelestiri.md amintește că pe 19 februarie, Veronica Dragalin a anunțat că demisionează din funcția de șefă a Procuraturii Anticorupție (PA).
„Eu nu pot să continui să rămân în funcție, știind că munca pe care am depus-o, rezultatele obținute ar putea fi anulate de o lege care ar face mai greu sau chiar imposibil să investigăm corupția la cel mai înalt nivel”, a declarat Dragalin.
De menționat că Procuratura Anticorupție și PCCOCS vor fi desființate, urmând să fie înlocuite de o nouă instituție: Procuratura Anticorupție și Combaterea Crimelor Organizate (PACCO).
Anunțul a fost făcut de deputatul PAS Igor Chiriac, care a menționat în cadrul unui briefing de presă că procurorul general, Ion Munteanu, va desemna șeful interimar al noii instituții.
Potrivit deputatului, noua structură va avea atribuții extinse, preluând competențele fostelor instituții, dar cu un accent sporit pe combaterea crimei organizate și a schemelor de corupție complexă.
Totodată, PACCO va prelua toate atribuțiile și cazurile aflate în gestiunea PA și PCCOCS. Noua structură va avea sediul central în Chișinău, cu posibilitatea de a înființa oficii teritoriale, după caz. Implementarea efectivă a PACCO va începe imediat după numirea procurorului-șef și completarea echipei de conducere.
