Experiența a început în scuarul Parlamentului, unde au fost expuse automobilele de epocă ale instituției și amenajată o zonă foto cu simbolurile naționale, transmite Ultimelestiri.md.
În interiorul clădirii, participanții au avut ocazia să descopere istoria instituției legislative și să participe la activități care au simulat procesul decizional parlamentar.
La parter, în spațiul tematic „Parlamentul în timp”, vizitatorii au putut vedea, în cadrul muzeului instituției, mai multe documente reprezentative pentru istoria și parcursul european al Republicii Moldova. Printre acestea s-au numărat copia Declarației de Independență, ediții ale Constituției, primul număr al Monitorului Oficial și originalul Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană.
Tot aici au fost organizate concursuri interactive, iar participanții au venit cu propuneri privind un Parlament mai transparent și mai apropiat de cetățeni.
La etajul doi, în cadrul zonei tematice „Democrația în acțiune”, a fost amenajată o expoziție dedicată transformării clădirii Parlamentului de-a lungul anilor. Vizitatorii au avut posibilitatea să țină discursuri de la tribuna centrală a Legislativului, iar copiii au participat la activități recreativ-educative, inclusiv puzzle-uri, jocuri tematice și fișe de colorat.
Un interes deosebit a fost manifestat pentru sala de ședințe plenare, unde cetățenii au urmărit materiale video despre procesul legislativ.
Totodată, studenții Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova, coordonați de profesoara Oxana Antonov-Loghin, au prezentat propriile inițiative legislative. Propunerile au vizat sistemul de evaluare în educație, acordarea burselor de merit pentru elevi și studenți, precum și dotarea școlilor cu dulapuri individuale pentru fiecare elev.
Turul Parlamentului s-a încheiat la etajul trei, în zona „Viitorul european”, unde au fost expuse proiecte de viitor elaborate de studenți și profesori de la Universitatea Tehnică a Moldovei și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”.
Vizitatorii au avut acces și în sala Europa, unul dintre cele mai importante spații ale instituției, folosit pentru întrevederi cu oficiali străini și ședințele Biroului permanent.
Noaptea Muzeelor este un eveniment cultural internațional organizat sub egida Consiliului Europei, UNESCO și a Consiliului Internațional al Muzeelor (ICOM). În fiecare an, în luna mai, muzee și instituții culturale din mai multe țări își deschid ușile pentru public până târziu în noapte.
