Una dintre noutățile principale vizează actualizarea perioadei de referință pentru stabilirea veniturilor. Dacă anterior se ținea cont de sumele obținute între lunile mai și octombrie, noua propunere prevede ca intervalul să fie aprilie-septembrie. Astfel, autoritățile își propun o estimare mai realistă a veniturilor înainte de venirea sezonului rece, transmite Ultimelestiri.md cu referire la agora.md.
Proiectul adaugă și sezonul 2024-2025 în lista celor pentru care se pot acorda compensații, oferind posibilitatea gospodăriilor care nu au beneficiat anterior de ajutor să depună cereri pentru perioada 2025-2026. Totodată, se precizează că persoanele care nu au primit sprijin în anii precedenți pot solicita ajutor în următorul sezon de încălzire.
O altă modificare se referă la perioada folosită pentru calcularea compensațiilor asociate indemnizației de maternitate. În locul lunilor octombrie, septembrie și august, se vor lua în considerare lunile iulie, august și septembrie, pentru o mai bună corelare a datelor din sistemul de evidență.
Ministerul Muncii menționează că scopul acestor ajustări este îmbunătățirea mecanismului de acordare a ajutoarelor, astfel încât sprijinul financiar să ajungă rapid și corect la persoanele cu venituri reduse.
Proiectul urmează să fie analizat de Guvern. După aprobare, modificările vor fi publicate în Monitorul Oficial și vor intra în vigoare.
