În cadrul proiectului „Femeile nu tac” cu Adrian Prodan, Marina Crîșmaru din satul Volovița, raionul Soroca, a povestit că și-a petrecut întreaga copilărie la o școală-internat. Părinții au dus-o acolo deoarece nu aveau alte posibilități, transmite Ultimelestiri.md.
Marina s-a născut într-o familie numeroasă, cu 12 copii. Ea zice că familia sa a trăit în greutăți și uneori chiar nu avea suficientă mâncare.
Ea a învățat la școala-internat până la vârsta de 16 ani, fiindu-i foarte greu, întrucât îi era dor de casă.
„Eram pedepsiți adesea, dacă primeam nota 2. Aveam o profesoară care era aspră. Avea un arătător și te putea lovi cu el peste mâini. (…) Odată am fost bătută pentru că nu voiam să mănânc terciul, care era cu murdărie de la șoareci. M-a bătut cu capul de masă, de tablă, m-a pus să spăl podeaua timp de o lună de zile”, își amintește femeia.
După studiile la școala-internat, Marina nu a continuat învățătura, pentru că nu i s-a permis. Ea a studiat până în clasa a 10-a, după care a mers la Soroca și a învățat profesia de bucătar, deși avea posibilitatea de a alege o altă profesie.
„Nu m-au dat la învățătură pentru că era nevoie de mine acasă. (…) Eu am vrut să devin însoțitoare de bord, îmi plăcea mult, dar mama a zis că asta nu e o profesie bună. Îmi plăcea mult să mă uit la avioane”, afirmă ea.
După ce a învățat profesia de bucătar, a mers la o fabrică, unde a lucrat doar câteva luni. „Eu mereu eram pentru dreptate, eu iubeam să fie totul curat, nu-mi plăcea murdăria. Nu-mi dădeau niciun premiu, chiar dacă eu îi ajutam pe toți acolo”, zice ea.
La vârsta de 17 ani, Marina s-a căsătorit cu un bărbat mai mare cu 17 ani decât ea. A luat această decizie fără a sta mult pe gânduri.
„Ne-am întâlnit unde trăiam eu la gazdă. El a venit la poartă la mine. Eu nu m-am gândit că e el, credeam că e altcineva, și am fugit repede și l-am cuprins”, își amintește femeia.
Timp de jumătate de an, familia sa nu știa cu cine s-a căsătorit Marina. Atunci când au aflat, s-au declarat total împotriva lui.
Marina și primul său soț au fost împreună șapte ani. A fost o perioadă grea pentru ea, din cauză că deseori se certau, iar bărbatul chiar o bătea.
„Erau multe și de toate. Am mers și la Ministerul Afacerilor Interne, le-am zis totul, că mi-i greu și atunci ei l-au impus să plece din Republica Moldova”, povestește femeia.
Cu acel bărbat, Marina a avut un copil – o fetiță. Cu al doilea soț s-a cunoscut când fiica sa era în clasa a doua. A decis să se căsătorească cu el în momentul în care a înțeles că nu are cine să le apere pe ea și pe fiica sa. Cu acest bărbat a fost împreună timp de 30 de ani. În viziunea sa, el o respecta și nu era violent cu ea.
În 2020, femeia și-a pierdut vederea, perioadă în care el i-a fost alături și a ajutat-o.
Ea zice că a avut un apartament la Chișinău. De asemenea, a avut o casă în sat, pe care ea singură a cumpărat-o, și un teren, pe care l-a vândut. Din banii câștigați și-a cumpărat o altă casă, în satul Volovița din raionul Soroca.
„Mi-a plăcut locul aici, florile. Eram aproape de fratele meu, eram mereu împreună. Din start era ridicată doar casa. Baia și tot ce mai este acum am făcut noi cu bărbatul. Am făcut reparație peste tot, am adus apă, am mai adăugat o cameră. Baia nu am reușit să o facem toată, pentru că bărbatul a decedat”, mărturisește femeia.
De-a lungul timpului a lucrat peste hotare, împreună cu soțul său, pentru a face bani de reparație. Marina a lucrat timp de 10 ani la cantina unei tipografii din Moscova.
Aceasta a muncit și în Italia. În 2020, în timpul pandemiei, ea a revenit acasă pentru a-și administra vaccinul împotriva COVID-19.
„Eu știam că nu am voie să-mi fac vaccinul ăsta și am rugat medicul să-mi dea doar un certificat. Eu am diabet zaharat și mă temeam că voi avea consecințe. Medicul nu a vrut să-mi elibereze pur și simplu un certificat și m-a vaccinat. M-am simțit tare rău atunci. S-a întâmplat totul chiar de ziua mea, au început să mă usture tare ochii, perna era udă că-mi curgeau lacrimi. Am mers la medic, care mi-a dat niște picături și care nu m-au ajutat deloc. (…)”, povestește femeia.
După alte vizite la medici, ea a urmat diferite tratamente, însă situația doar se înrăutățea. Potrivit Marinei, vederea i-a dispărut din cauza unor injecții.
„Am avut o operație, după care mi-am revenit un pic, vedeam puțin. Dar peste trei luni am mers la o altă operație, ca să-mi pună cristal. După acea operație am pierdut cu totul vederea”, zice ea.
Timp de trei ani, soțul avea grijă de ea. El o ajuta să facă baie, să mănânce, spunând că era gata chiar să-i dea propriii ochi pentru ca ea să vadă din nou.
După moartea soțului, din octombrie și până în aprilie, femeia a rămas de una singură. Atunci nu se putea descurca deloc, nici să-și aducă apă, nici să aprindă focul.
„Nepotul s-a dus la gazdă. Nepoata învață la Chișinău. Fata s-a dus și m-a lăsat fără niciun ajutor. (…) Nu dă, Doamne, la nimeni așa ceva”, spune ea.
În prezent, de Marina are grijă o femeie, care primește lunar 200 de euro. Banii sunt achitați de fiica sa.
„Înainte ea mult mă ajuta, dar după moartea soțului, din cauza copiilor lui, ea mi-a zis că ei să aibă grijă de mine. Ei îi e frică că copiii lui vor pretinde la casa asta”, explică Marina.
Atunci când deja își pierduse vederea, fiica Marinei a ridicat mâna la ea. „Eu cred că aici e și vina mea. Eu mereu eram ocupată, nu aveam timp să mă ocup de ea. Dar eu tot pentru ea munceam, ca ea să nu ducă lipsă de nimic. Ea e o egoistă, nu-l iubea deloc pe al doilea meu soț”, spune femeia.
Cu toate astea, Marina își iubește mult fiica.
„Eu vreau ca ea să mă înțeleagă că eu nu-i vreau rău. O să vină vremea când ea o să înțeleagă totul, dar va fi târziu”, mărturisește femeia.
Urmăriți întreaga emisiune mai jos:
Video: Youtube/Prodan Adrian
