Unitatea Consolidată pentru Implementarea și Monitorizarea Proiectelor în domeniul Energeticii (UCIPE) susține că decizia a fost luată la solicitarea companiilor ofertante, transmite Ultimelestiri.md cu referire la mold-street.com.
Câțiva ani de tergiversări
De notat că aceasta are loc în condițiile în care proiectul are deja o întârziere de câțiva ani.
Actuala procedură de licitație internațională pentru construcția a două centrale electrice cu termoficare (CET-uri) performante cu o putere electrică totală de circa 55 MW și termică de cel puțin 43 Gcal/h este una repetată și a fost anunțată la începutul lunii octombrie 2024.
Prima licitaţie în acest proiect a fost anunţată încă doi ani și două luni în urmă, pe 30 noiembrie 2022, iar dacă aceasta era desfăşurată cu succes noile centrale urmau a fi puse în funcțiune deja în acest an.
Anterior administraţia UCIPE menționa că în cadrul licitației precedente, în urma unui amplu proces de evaluare cu implicarea unui consultant internațional, s-a constatat că ambele oferte depuse nu corespundeau cerințelor documentului de licitație.
UCIPE mai susţine că, pe parcurs, s-au depus eforturi pentru atragerea la licitaţie „a mai multor companii internaționale cu capacitate, tehnologii și experiență corespunzătoare la acest proiect, care este de o complexitate și importanță deosebită pentru securitatea energetică a țării și pentru dezvoltarea sistemului centralizat de termoficare din municipiul Chișinău”.
Importanța proiectului
Construcția de noi unități de generare performante, în condițiile unui deficit major de energie electrică, este o necesitate strigentă.
„Construcția unor noi capacități de producere a energiei termice și electrice va putea asigura excluderea din circuitul de producere și scoaterea din exploatare a celei mai vechi centrale electrice cu termoficare din Chișinău, CET Sursa-2 (fosta CET-1 dată în exploatare în 1951), instalațiile căreia sunt uzate și au un randament electric redus”, explica anterior directorul UCIPE, Ruslan Surugiu.
O altă centrală de cogenerare bazată pe GICE ar urma să fie proiectată şi instalată pe teritoriul actualei Centrale Termice de Vest a Termoelectrica. Acestea vor putea funcționa pe parcursul întregului an, nu doar în sezonul de încălzire, acoperind sarcina termică prin producerea apei calde menajere
Centralele trebuie să fie gata în doi ani de la intrarea în vigoare a contractului de efectuare a lucrărilor de construcție. Proiectul costă 81 milioane de euro, iar beneficiarul este Termoelectrica.
Licitația este parte a celui de-al doilea Proiect de îmbunătățire a eficienței sistemului de alimentare centralizată cu energie termică (PIESACET-2), finanțat de Banca Mondială (World Bank Group Moldova).
