Inculpatul, în vârstă de 52 de ani, va continua să fie cercetat din custodia statului pentru evitarea eschivării lui şi asigurarea obiectivității investigațiilor, transmite Ultimelestiri.md.
Totodată, sub conducerea Procuratorii pentru Combaterea Criminalității Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) continuă investigarea în stare de arest a altor trei persoane: conducătorul întreprinderii care a comandat transportarea mărfii, conducătorul companiei de transport, precum şi brokerul.
Potrivit autorităților, șoferul camionului, un cetățean al Republicii Moldovei, a fost reținut de autoritățile din România, care au ridicat şi marfa de contrabandă.
Investigațiile penale continuă, timp în care persoanele beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii.
Amintim că, pe 20 noiembrie, la Albița a fost reținut un camion al unei companii din Moldova, care transporta ilegal arme și muniții. În interior erau ascunse componente de drone, aruncătoare de grenade și alte echipamente militare. Conform autorităților de la Chișinău, acestea au fost produse în regiunea Tula din Rusia și au ajuns în Moldova prin contrabandă, din Ucraina.
În total, cinci persoane au fost reținute în dosarul contrabandei de arme.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat joi, 27 noiembrie, că în acest caz ar putea urma demisii, însă asemenea decizii vor fi luate doar după finalizarea anchetei și prezentarea concluziilor oficiale. De asemenea, el a subliniat că problema este complexă și nu poate fi rezolvată doar prin înlocuiri de persoane.
Astăzi, procurorii au cerut 30 de zile de arest preventiv pentru bărbatul suspectat că ar fi organizat transportul de arme de contrabandă.

2 comentarii
Pingback: Descinderi într-un bloc din Capitală. Măsura, dispusă în dosarul contrabandei cu arme - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Scandalul privind armele de la vamă: Anchetă internă la MAI și nu doar - Ultimele ştiri din Moldova