Comisia a fost creată la inițiativa Fracțiunii parlamentare a Partidului Nostru, pe fondul creșterii numărului de fraude și al prejudiciilor tot mai mari provocate cetățenilor. Potrivit autorilor inițiativei, doar în anul 2025 victimele escrocheriilor online au pierdut peste 270 de milioane de lei, sumă aproape dublă comparativ cu perioada precedentă, transmite Ultimelestiri.md.
Noua structură parlamentară va avea 11 membri și va analiza dimensiunea fenomenului, lacunele legislative care permit desfășurarea acestor infracțiuni și modul în care instituțiile statului reacționează la sesizările depuse de victime. Secretar al comisiei a fost ales deputatul Partidului Nostru Constantin Cuiumju, membru al Comisiei economie, buget și finanțe.
Vicepreședinta fracțiunii Partidului Nostru, Elena Grițco, a declarat că fenomenul fraudelor a devenit o problemă majoră, cu efecte economice și sociale semnificative.
„Fenomenul a depășit demult limitele unor incidente izolate și reprezintă o problemă de interes public major, cu implicații sociale, economice și de securitate națională”, a afirmat deputata.
Potrivit acesteia, printre cele mai afectate categorii se numără persoanele în etate și cetățenii cu un nivel redus de competențe digitale, care pot deveni mai ușor victime ale schemelor infracționale moderne.
Elena Grițco a subliniat că Legislativul are responsabilitatea de a monitoriza activitatea instituțiilor competente și de a identifica soluții legislative pentru protejarea populației împotriva fraudelor.
În termen de 30 de zile, comisia urmează să prezinte Parlamentului un raport final care va include recomandări privind prevenirea escrocheriilor și introducerea unor mecanisme mai eficiente de blocare a tranzacțiilor suspecte.
Totodată, Partidul Nostru anunță că a elaborat și un proiect de lege care prevede măsuri suplimentare pentru reducerea fraudelor telefonice. Printre acestea se numără obligarea operatorilor de comunicații electronice să implementeze mecanisme de verificare a autenticității apelurilor și de prevenire a falsificării identității apelantului (Caller ID Spoofing).
Proiectul mai prevede interzicerea comercializării cartelelor SIM PrePay fără verificarea identității cumpărătorului, operatorii urmând să poată vinde aceste cartele doar după prezentarea unui act de identitate.
