Potrivit informațiiilor, la volanul automobilului se afla un bărbat de 31 de ani, cu dublă cetăţenie, română şi moldovenească, transmite Ultimelestiri.md.
Astfel, existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează ca fiind furat, semnalare introdusă de autorităţile din Bulgaria în acest an.
Fiind audiat, bărbatul a declarat că a cumpărat autoturismul în cauză în anul 2017 de la un cetăţean din Republica Moldova, contra sumei de 5.000 de euro şi că nu are cunoştinţă despre faptul că autoturismul este semnalat furat sau implicat în vreun litigiu.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar autoturismul, în valoare de 40.000 de lei, a fost reţinut în vederea continuării cercetărilor.
