Solicitat de Moldpres, ofițerul de presă al Inspectoratului Național de Securitate Publică, Ana Chiselița, a subliniat că, pentru prevenirea situațiilor de risc, conducătorii auto sunt îndemnați să păstreze o distanță mai mare față de mașina care circulă în față, transmite Ultimelestiri.md.
„Șoferii trebuie să evite frânarea sau accelerarea bruscă și să conducă cu viteză adaptată la condițiile meteo și de trafic. De asemenea, în cazul unei defecțiuni, triunghiurile de presemnalizare necesită a fi amplasate la o distanță mult mai mare. La fel, cea mai periculoasă manevră în condițiile unui carosabil umed este depășirea. Șoferii sunt îndemnați să nu utilizeze telefonul în timp ce conduc”, a spus Ana Chiselița.
De asemenea, oamenii legii au îndemnat pietonii, înainte de a traversa strada, să se asigure că au fost observați de către șoferi, întrucât, pe timp de ploaie, riscul de a nu fi văzut este mult mai mare.
„În condiții de vizibilitate redusă și pe timpul nopții, persoanele sunt îndemnate să poarte îmbrăcăminte cu accesorii reflectorizante pentru a fi observate cu ușurință. Aceștia trebuie să traverseze strada doar la trecerile pentru pietoni. Echipajele de patrulare sunt în teren, monitorizează traficul și intervin la necesitate”, a afirmat Ana Chiselița.
Potrivit meteorologilor, ploile vor continua și pe parcursul următoarelor zile.
