Perchezițiile au fost desfășurate de polițiștii și procurorii din Edineț, împreună cu ofițerii Direcției investigații „Nord” a Inspectoratului Național de Investigații, transmite Ultimelestiri.md.
Acțiunile au avut loc în cadrul unei cauze penale pornite pe faptul defrișărilor ilicite ale pădurilor din cadrul Întreprinderii pentru Silvicultură Edineț și al sustragerii masei lemnoase în proporții deosebit de mari.
Potrivit oamenilor legii, perchezițiile au vizat bunurile mobile și imobile ale persoanelor investigate.
În urma acțiunilor procesual-penale, au fost depistate și ridicate telefoane mobile, facturi fiscale, carduri bancare, bani în diferite valute, masă lemnoasă, arme și muniții deținute ilegal.
De asemenea, au fost ridicate două unități de transport care ar fi fost folosite pentru transportarea masei lemnoase, precum și alte obiecte relevante pentru anchetă.
În cadrul dosarului, șapte persoane au fost reținute, iar alte patru sunt cercetate în stare de libertate și cooperează cu organul de urmărire penală.
În prezent, organul de urmărire penală desfășoară acțiuni suplimentare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor cauzei și acumularea probelor necesare.
Persoanele vizate beneficiază de prezumția nevinovăției și sunt considerate nevinovate până la pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive.
