În cadrul ședinței au fost prezentate concluziile primului an de aplicare a curriculumului-pilot, transmite Ultimelestiri.md.
Noul program urmărește dezvoltarea vorbirii orale și extinderea treptată a vocabularului elevilor, punând accent pe formarea unor propoziții și enunțuri coerente. Lecțiile sunt concepute pentru a consolida progresiv abilitățile de vorbire, citire și scriere.
Pilotarea a inclus 64 de clase și 1.060 de elevi, iar datele pentru anul de studii 2024–2025 arată că 47,3% dintre aceștia au obținut un nivel înalt de competență în limba găgăuză.
Ivan Duminica, șeful Serviciului politici în domeniul relațiilor interetnice din cadrul MEC, a declarat că instituția susține activ predarea limbii găgăuze, iar aprobarea curriculumului-pilot confirmă acest lucru. El a amintit că Programul de educație multilingvă prevede posibilitatea predării unor discipline non-lingvistice în limba găgăuză.
Curriculumul a fost elaborat de o echipă de metodiști, cercetători și profesori din UTA Găgăuzia și este pilotat în toate școlile din autonomie începând cu anul de studii 2024–2025, acoperind peste 1.300 de elevi.
