În total, 68 de șoferi au fost înlăturați de la volan, fiind depistați sub influența alcoolului sau a substanțelor narcotice, iar aproape 1.900 au fost surprinși circulând cu viteză peste limita admisă, transmite Ultimelestiri.md.
De asemenea, 855 de conducători auto nu au respectat indicatoarele de prioritate și semnalele de interzicere ale semafoarelor, iar 243 au fost sancționați pentru lipsa reviziei tehnice sau a poliței de asigurare obligatorie.
Polițiștii au mai aplicat amenzi pentru opriri în locuri interzise, neacordarea priorității pietonilor și necuplarea centurii de siguranță.
Tot în weekend, agenții de patrulare au intervenit în 1.468 de cazuri sesizate la Serviciul Unic 112.
