Potrivit „Apă-Canal Chișinău”, este vorba de un deranjament care a cauzat cedarea colectorului de canalizare cu D-800 mm, din beton armat, care datează din anul 1962, transmite Ultimelestiri.md.
„Echipele de intervenție au acționat prompt pentru înlăturarea deranjamentelor, fiind implicată tehnică specializată. Pentru a nu crea incomodități în trafic, în zonă au fost instalate semnalizatoare. După finalizarea lucrărilor, săpăturile vor fi amenajate, iar învelișul asfaltic va fi restabilit.
Vă asigurăm că specialiștii Furnizorului de apă depun eforturi maxime pentru reduce la minimum a disconfortului creat, dar și finalizarea lucrărilor mai operativ.
Totodată, facem un apel către toţi consumatorii care înregistrează probleme la sistemul de alimentare cu apă potabilă şi canalizare, pentru remedierea acestor situaţii într-un timp cât mai scurt, să sesizeze toate avariile apărute la Departamentul dispecerat, la numărul de telefon: 022-256-666”, au menționat reprezentanții S.A. „Apă-Canal Chișinău”.
Ultimelestiri.md amintește că, o gaură uriașă a apărut în carosabil pe strada Aerodromului din sectorul Râșcani al Capitalei. Imagini surprinse la fața locului au fost distribuite pe rețelele sociale, generând îngrijorare în rândul locuitorilor.