Potrivit Procuraturii Generale, crima a avut loc în perioada 24 – 26 decembrie 2011, iar inculpatul, în vârstă de 60 de ani, s-ar fi aflat la domiciliul său din satul Beriozchi, unde, în urma unui conflict legat de remunerarea pentru munca prestată în gospodărie, i-ar fi aplicat victimei multiple lovituri în diferite regiuni ale corpului, inclusiv în zona capului, transmite Ultimelestiri.md.
În urma agresiunii, victima a murit.
Conform materialelor cauzei, după comiterea infracțiunii, bărbatul ar fi înhumat clandestin cadavrul pe teritoriul propriei gospodării pentru a ascunde urmele crimei.
Osemintele victimei au fost descoperite abia în luna ianuarie 2026, în urma unei percheziții efectuate de oamenii legii. Procuratura precizează că descoperirea a fost posibilă după un șir de acțiuni de urmărire penală și măsuri speciale de investigație, inclusiv cu participarea agenților sub acoperire.
În baza probelor acumulate și a expertizelor judiciare efectuate, procurorii au dispus trimiterea cauzei în judecată, iar instanța de fond a constatat vinovăția inculpatului.
Acuzatorii de stat au solicitat aplicarea pedepsei cu închisoare pe viață. Procuratura urmează să analizeze motivarea integrală a sentinței și să decidă dacă va contesta hotărârea cu apel.
Totodată, procurorii menționează că pe numele aceluiași învinuit sunt investigate și alte cauze penale aflate în derulare.
Ultimelestiri.md amintește că, la 23 decembrie, într-o localitate din Anenii Noi, Poliția a efectuat acțiuni de urmărire penală într-un dosar pornit pe un caz de dispariție a unui bărbat. Potrivit oamenilor legii, în urma măsurilor speciale demarate, ofițerii de investigație au stabilit ca versiune de bază – omorul.
Presa scria că bărbatul reținut și concubina sa ar fi ucis cel puțin trei persoane, iar ulterior ar fi dat cadavrele drept hrană porcilor din gospodărie.
