„Se admite integral demersul procurorului, se aplică față de învinuitul Botnariuc Chiril, măsura preventivă arest preventiv pe un termen de 30 de zile”, transmite Ultimelestiri.md, cu referire la nordinfo.md.
Întrebat de jurnaliști ce s-a întâmplat în acea zi, suspectul a spus că nu ține minte nimic. Mai mult, acesta spune că nu a făcut nimic.
„- Regretați cele întâmplate? – Păi, eu nu-s de vină. – Ce s-a întâmplat în acea seară? – Nu țin minte. – Erați inconștient, erați sub influența unor substanțe? – Posibil”.
„Clientul meu lucrează cu organele de anchetă. Acesta a recunoscut parțial vina. Precum v-a spus, el nu ține minte ce a avut loc în acea seară. Victima pe dosar nu este bunica sa, nu e nici rudă cu presupusul făptaș”, a menționat Cătălin Istrate, avocat.
Din sala de judecată, suspectul a fost escortat la Penitenciarul nr. 11 din Bălți.
„Au fost ridicate obiecte cu care presupunem că a fost săvârșită infracțiunea. Totodată, au fost audiați martori. El a fost sub influența băuturilor alcoolice, dar vor fi efectuate expertizele și să obținem rezultatele analizelor”, a declarat Cristina Strelețcaia-Grinceac, procuror.
Dacă va fi găsit vinovat, tânărul riscă până la 20 de ani de închisoare sau detenție pe viață.
Ultimelestiri.md amintește că un tânăr din Edineț a fost reținut pentru 72 de ore pentru că a omorât o femeie în vârstă de 86 de ani.
În seara zilei de 20 aprilie, oamenii legii au fost sesizați precum că în orașul Cupcini a fost depistat corpul neînsuflețit al unei femei în vârstă de 86 de ani, cu semne vizibile de moarte violentă. La fața locului s-a deplasat imediat grupa operativă, împreună cu procurorul de serviciu, pentru documentarea cazului.
În urma cercetărilor preliminare, a fost identificat un tânăr în vârstă de 22 de ani, care este suspectat că, aflându-se în stare de ebrietate, a pătruns în locuința victimei și i-ar fi aplicat multiple lovituri în regiunea capului. În urma leziunilor suferite, victima a decedat.
