În cadrul programului, cetățenii pot solicita și obține cărți de identitate, pașapoarte sau titluri de călătorie. De asemenea, pot autentifica procuri și declarații ori pot primi consultații pe teme consulare, transmite Ultimelestiri.md cu referire la IPN.
Misiunea diplomatică pune la dispoziție mai multe opțiuni de plată a taxelor consulare. Plățile pot fi efectuate prin transfer P2P, mandat poștal sau prin cec certificat ori bank draft emis de o instituție bancară. Totodată, misiunea reiterează imposibilitatea de a încasa plăți în numerar, prin carnet de cecuri sau card bancar.
Audiența la Toronto din 10 octombrie va avea loc la adresa: 14 – 2900 Langstaff Rd, Concord, ON L4K 4R9, între orele 09:00 și 16:00. Pentru o mai bună organizare a procesului, persoanele interesate sunt rugate să facă o programare prealabilă online.
