După cum relatează Infotag, ministrul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale a numit printre priorităţile Republicii Moldova în domeniul transporturilor „transferul traficului de mărfuri preponderent de la transportul rutier la cel feroviar, investiţiile în infrastructura rutieră, care vor permite creşterea vitezei trenurilor şi a capacităţii căii ferate”, transmite Ultimelestiri.md.
Oficialul a spus că forumul de la Paris este „o oportunitate extraordinară de a prezenta priorităţile investiţionale pentru integrarea Republicii Moldova în coridoarele europene de transport”.
„Este, de asemenea, o oportunitate extraordinară de a consolida relaţiile cu partenerii francezi şi europeni şi de a atrage noi investiţii. Dorim să beneficiem de experienţa Franţei în dezvoltarea infrastructurii moderne şi a mobilităţii durabile pentru a accelera modernizarea transportului în Moldova”, a declarat Paşcuţă.