Șeful Poliției Naționale, Viorel Cernăuțeanu susține că capacitățile acestor grupări de a-și pune în aplicare planurile depind capacitatea de reacție a instituțiilor de forță, transmite Ultimelestiri.md cu referire la tv8.md.
„Cu certitudine se materializează anumite intenții ale acestor categorii de persoane, altele decât cele legate doar de simple destabilizări în masă urmărind scopuri mult mai adânci, inclusiv până la acapararea sau acțiuni de dezordini într-atât pentru preluarea unor obiective. Deci scopurile lor sunt preluarea forțată a unor instituții”, a declarat Cernăuțeanu la „Cutia Neagră”.
Potrivit lui Viorel Cernăuțeanu, pentru astfel de planuri, și recompensele sunt pe măsură.
„Conform analizelor informaționale pe care le deținem, scopurile sunt ambițioase, mult mai ambițioase decât a arunca cu vopsea. Dacă pentru o acțiune care urma să fie realizată în raport cu Guvernul, ca să arunci cu vopsea și să vandalizezi instituțiile statului, achitările sunt de 5 mii de euro, înțelegem foarte bine care sunt alte plăți pentru alte acțiuni”, a spus șeful IGP.
Citește mai departe pe tv8.md.
Ultimelestiri.md amintește că mai mult de 13 persoane au fost reținute de autorități, fiind suspectate de implicare în acțiunile de vandalizare a clădirilor Guvernului, Curții Supreme de Justiție și Instituției Publice Compania „Teleradio-Moldova”. Potrivit ministrului Afacerilor Interne, Adrian Efros, ancheta este în plină desfășurare, iar cei responsabili vor fi sancționați conform legii.
Anterior, Poliția Republicii Moldova a anunțat că grupul de suspecți este format din aproximativ 20 de persoane, care ar fi fost recrutate pentru acțiuni de destabilizare în Republica Moldova, fiind plătiți cu sume de până la 5.000 de euro pentru atacuri coordonate asupra instituțiilor de stat.
Autoritățile continuă investigațiile pentru a identifica și alți membri ai rețelei, în vederea sancționării acestora conform legislației în vigoare.
De menționat că, în noaptea de 28 septembrie, mai multe persoane au vandalizat sediul Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Guvernului și al Instituției Publice Compania „Teleradio-Moldova”.
