„Este un frumos prilej de a scoate în evidență reușitele noastre obținute pe parcursul a încă unui an de activitate. Este un motiv special de a menționa colegii exemplari, de a ne onora veteranii, dar și să cinstim memoria eroilor noștri căzuți la datorie”, a declarat Alexandru Oprea, transmite Ultimelestiri.md.
Potrivit șefului IGSU, în această zi este vorba despre realizări și planuri, care devin tot mai ambițioase pe an ce trece.
„Dar, în spatele tuturor reușitelor, stau oameni și echipe care acceptă provocările, înfruntă greutățile și produc rezultate”, precizează acesta.
De asemenea, el spune că cel mai important obiectiv atins de IGSu este aderarea Moldovei la Mecanismul de Protecție Civilă a Uniunii Europene.
„Suntem onorați, că vom lupta cu dezastrele deja în calitate de stat-membru al acestui organism comunitar, cot la cot cu semenii noștri din Uniunea Europeană și de la care urmează să învățăm multe. Suntem bucuroși, desigur, de cele realizate, dar nu ne mulțumim cu aceasta. Conștientizăm calea deloc simplă pe care urmează să o parcurgem în continuare pentru a construi un sistem temeinic, aliniat la rigorile europene, capabil să livreze servicii de cea mai înaltă calitate populației.
Stimați colegi, folosesc acest prilej ca să vă doresc multă sănătate, prosperitate, speranță în viitor și frumoase realizări! Sa vă fie aproape cei dragi, să vă bucurați de susținerea lor necondiționată și să vă păzească bunul Dumnezeu în fiecare misiune. Felicitări pentru devotament și implicare! La mulți ani tuturor salvatorilor şi pompierilor!”, a spus Alexandru Oprea, șeful IGSU.

Un comentariu
Pingback: Maia Sandu, către angajații IGSU: Vă mulțumesc pentru toate eforturile - Ultimele ştiri din Moldova