Infracțiunea a fost deconspirată pe 1 septembrie 2023, în punctul de trecere a frontierei Leușeni, pe direcția de ieșire din țară,, transmite Ultimelestiri.md.
Femeia a fost identificată în calitate de pasageră a unui microbuz de rută ocazională „Moldova-România”. La controlul trecerii frontierei de stat a fost prezentat un pașaport, pretins a fi eliberat de către autoritățile din Ucraina pe datele de identitate ale acesteia. Din primele cercetări a pașaportului, polițiștii de frontieră au avut bănuială rezonabilă privind veridicitatea actului.
Extinderea verificărilor au scos la iveală că pagini din pașaport erau aplicate ilegal și transformat actul unui bărbat din Ucraina, în documentul unei femei ucrainence cu identitatea persoanei aflate la control.
În urma audierilor, dar și a unor cercetări adiționale, polițiștii de frontieră au stabilit că de fapt pasagera este cetățeancă a Federației Ruse, în vârstă de 52 de ani, care pentru a fi sigură că ajunge în Germania a apelat la această ilegalitate. Din spusele acesteia, ar fi cumpărat pașaportul ucrainean cu 800 euro, fiind ajutată de un intermediar identificat pe internet.
Cercetările pe caz continuă în vederea elucidării circumstanțelor, iar pașaportul a fost ridicat și urmează să fie supus expertizei.
Persoanei i-a fost interzisă trecerea frontierei de stat, fiind reținută pentru 72 de ore.
![]()
![]()
![]()
