În cadrul unei emisiuni televizate de la TV8, Mazeiks a declarat că este important ca pe viitor, autoritățile de la Chișinău să sporească rolul Consiliului Audiovizualului, pentru ca astfel de decizii să nu ridice semne de întrebare, transmite Ultimelestiri.md.
„Și în societățile democratice trebuie protejată democrația. Și Uniunea Europeană închide posturi de televiziune care fac propagandă, însă atunci deciziile sunt transparente și pot fi contestate în instanță. Se întâmplă și ca deciziile să fie anulate”, a declarat Janis Mazeiks.
Ultimelestiri.md amintește că în cadrul unei conferințe de presă, directorul SIS, Alexandru Musteața, a declarat că șase posturi TV urmează să fie închise pentru că ar promova interesele Federației Ruse în R. Moldova.
La scurt timp, premierul Dorin Recean a venit cu o reacție și a spus că Comisia pentru Situații Excepționale a suspendat licențele a șase posturi TV din R. Moldova.
Ulterior, Serviciul de Informații și Securitate a publicat lista portalurilor informaționale blocate pe perioada stării de urgență pentru răspândirea informațiilor false.
Totodată, în presă au apărut informații precum că televiziunile oligarhilor fugari Ilan Șor și Vlad Plahotniuc ar fi lucrat în ultima perioadă în tandem.
