Zvonurile apărute în spațiul public susțin însă că ascensorul ar fi fost cea mai costisitoare componentă a întregului proiect și, paradoxal, chiar inutil: persoanele cu dizabilități nu au în prezent acces la ascensor, așa că nu pot vizita și celelalte două etaje ale cetății, transmite Ultimelestiri.md cu referire la observatorul.md.
La finalul anului 2023, Cetatea Soroca a fost dotată cu o platformă de acces vertical destinată persoanelor cu dizabilități. Investiția a fost realizată în cadrul proiectului transfrontalier „Ștefan cel Mare, istorie comună – patrimoniu comun, Soroca-Vaslui”, iar valoarea totală a lucrărilor executate pentru instalarea ascensorului a fost de 860.029,38 lei.
Din această sumă, 183.300 de lei a reprezentat costul efectiv al platformei, inclusiv lucrările de montaj și cele auxiliare, se menționează în răspunsul primit de la Consiliul Raional Soroca.
