„În urma părăsirii samavolnice și lipsite de temei canonic a Eparhiei Chișinăului din cadrul Bisericii Ortodoxe din Moldova, împreună cu nesupunerea față de autoritățile bisericești ierarhic-superioare și încălcarea jurământului depus la hirotonie, Prot. mitr. Andrei Popa, paroh al bisericii „Sf. M. Mc. Gheorghe” din satul Camencea, raionul Orhei a fost oprit de a oficia cele sfinte începând cu data de 4 martie 2024”, se arată în comunicatul emis de Mitropolia Moldovei.
Ultimelestiri.md amintește că peste 60 de preoți din Moldova au trecut la Mitropolia Basarabiei.
Asta după ce, pe 5 septembrie, Mitropolitul Vladimir a expediat o scrisoare foarte dură Patriarhului Kirill, în care a afirmat că „lumea rusă” este străină valorilor naționale ale moldovenilor, care au rădăcini latine și se îndepărtează de Biserica Rusă, care blagoslovește războiul de invazie al lui Putin în Ucraina.
Convocat pentru prima dată după scrisoarea dură a Mitropolitului Vladimir în adresa Patriarhului Kirill, Sinodul Bisericii Ortodoxe din Moldova nu a luat nicio decizie ce ar sugera o eventuală despărțire de biserica rusă.
De menționat că, în cadrul unei emisiuni TV, parohul Bisericii „Sfântul Dumitru” din Capitală, Pavel Borșevschi, a declarat că Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove Vladimir nu poate intra pe teritoriul Ucrainei, fiind declarat persona non grata după declanșarea războiului din țara vecină.
![]()
Foto: Mitropolia.md

3 comentarii
Pingback: Preot: Suntem indignați de frații noștri din cadrul Mitropoliei Moldovei - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Scandal la biserica din satul Camencea: Mitropolia Moldovei, în discuții cu enoriașii - Ultimele ştiri din Moldova
Pingback: Mitropolia Moldovei, acuzată că tulbură liniștea oamenilor din Ghiduleni - Ultimele ştiri din Moldova