Bolile inimii și ale vaselor de sânge rămân cea mai frecventă cauză de dizabilitate și deces prematur, atât la nivel global, cât și în Republica Moldova. La nivel mondial, 20,5 milioane de oameni mor anual din cauza acestor afecțiuni. În Regiunea Europeană a OMS, bilanțul ajunge la 1,7 milioane de decese anual, transmite Ultimelestiri.md.
Atacurile de cord și accidentele vasculare cerebrale provoacă peste 85% dintre decesele cardiovasculare, iar o treime dintre acestea apar prematur, înainte de vârsta de 70 de ani.
În R. Moldova, bolile cardiovasculare generează 57% dintre decesele provocate de bolile netransmisibile. În 2023, incidența acestor afecțiuni a fost de 206,5 cazuri la 10.000 locuitori – ceea ce înseamnă că 2 din 100 de persoane au dezvoltat o boală a inimii într-un singur an. Prevalența a ajuns la 3.080,9 cazuri la 10.000 locuitori, adică aproape fiecare al treilea moldovean suferă de o boală cardiovasculară.
Specialiștii atenționează că până la 80% dintre decesele premature cauzate de BCV pot fi prevenite. Factorii-cheie de protecție includ:
- controale medicale regulate și screening precoce;
- o alimentație echilibrată, cu mai puțină sare, zahăr și grăsimi trans;
- activitate fizică constantă;
- renunțarea la fumat.
Ziua Mondială a Inimii este marcată anual pe 29 septembrie, începând cu anul 2000. În 2025, evenimentul celebrează 25 de ani de acțiuni globale dedicate sănătății inimii.
