Într-o postare pe rețelele sociale, Corneliu Popovici și-a exprimat îngrijorarea în legătură cu multiplele deplasări ale lui Vladimir Țurcanu, care ar implica cheltuieli semnificative, transmite Ultimelestiri.md.
Potrivit fostului ministru, de mult timp încearcă să obțină răspunsuri la această întrebare, adresându-se Serviciului Juridic al TRM în cadrul unei ședințe CSD din 30 ianuarie.
Răspunsul juriștilor TRM a fost că aprobarea pentru deplasările directorului general se face în coordonare cu Parlamentul, deoarece Țurcanu este numit în funcție de către Legislativ. În ceea ce privește diurnele și bugetul pentru aceste deplasări, directorul financiar al TRM, Galina Blanaru, a explicat că acestea se achită în baza Regulamentului privind detașarea salariaților și se stabilesc conform țării vizitate, respectând plafoanele legale.
Cu toate acestea, în cadrul ședinței Comisiei parlamentare cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media, președintele comisiei, deputatul PAS Liliana Nicolaescu-Onofrei, a infirmat informațiile primite de la juriștii TRM, clarificând că deplasările directorului general nu sunt supuse notificării sau aprobării Parlamentului sau Comisiei.
Astfel, întrebarea rămâne: Cine aproba, de fapt, deplasările lui Țurcanu? Popovici și alți observatori cer lămuriri suplimentare privind procedurile legale care guvernează aceste decizii.
Recent, în presă au apărut informații că directorul TRM, Vladimir Țurcanu, ar fi cheltuit 400.000 de lei, echivalentul a 20.000 de euro, pentru participarea la seminare organizate de Asociația Televiziunilor și Radiourilor Europene, în contextul în care instituția ar avea nevoie de o gestionare mai prudentă a bugetului.
Citește și: Cenzură, presiuni și abuzuri la TRM: Directorul, acuzat de conducere autoritară

Un comentariu
Pingback: Istoric: TRM, într-o nouă etapă neagră. Țurcanu, unde-s banii? - Ultimele ştiri din Moldova