„Nu am venit să cer favoruri pentru mine, cer o șansă egală pentru a-mi demonstra nevinovăția și a demonstra adevărul, dar și a audia martori noi identificați pentru a face lumină în frauda bancară. Avocații au făcut prima listă și au înaintat-o, de 58 de persoane. Sunt și unele erori acolo. După analiza volumelor a apărut necesitatea de a prezenta probe și persoane noi”, a declarat Plahotniuc la ședința de judecată, transmite Ultimelestiri.md cu referire la Morari.news.
Mai exact, fostul lider democrat și apărătorii săi au solicitat instanței să fie audiați foștii oficiali ai statului care se aflau la conducere în perioada comiterii fraudei bancare, dar și mai mulți magistrați de nivel înalt.
„Am fost acuzat de conducerea unei organizații criminale care a influențat și a controlat la nivel de stat deciziile și acțiunile autorităților precum cele legislative, cele judecătorești și fără martori este imposibil de demonstrat dacă această acuzație este veridică sau nu. Când acești martori vor veni, va apărea și organizatorul principal, de ce acuzatorii ascund adevărul? Organizatorul principal a profitat de 30 de milioane la un miliard dispărut? Oamenii principali care au executat ordinele mele nu au fost invitați la ședințe, au fost invitați doar curieri, constructori, de ce nu vă interesează pe nimeni adevărul? Să spună ei de ce au executat ordinele mele?”, a mai spus Vladimir Plahotniuc.
Amintim că astăzi, Vladimir Plahotniuc, a fost escortat la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, unde se desfășoară o nouă ședință în dosarul „frauda bancară”. Ședința a început în jurul orei 13:30.
În momentul în care judecătorul i-a cerut să-și confirme identitatea, Plahotniuc a declarat în fața magistraților că deține trei cetățenii. Cea a Republicii Moldova, a Federației Ruse și a României.
Acum o zi, fostul lider democrat a anunțat că a finalizat examinarea materialelor din dosarul în care este vizat și că se pregătește să participe în curând la ședințele de judecată. El a precizat că va solicita instanței ca ședințele din dosarul său să fie filmate integral și accesibile tuturor jurnaliștilor.
Vladimir Plahotniuc a părăsit R. Moldova în iunie 2019, după ce PDM a pierdut guvernarea. Pe 22 iulie curent, Plahotniuc a fost reținut la Atena, iar pe 25 septembrie a fost extrădat în R. Moldova și încarcerat în Penitenciarul nr.13.

Un comentariu
Pingback: Ședința de judecată s-a încheiat. Plahotniuc, escortat la Penitenciarul nr. 13 - Ultimele ştiri din Moldova