Potrivit oamenilor legii, în baza probelor acumulate până în prezent, suspectul ar fi avut rolul de depozitar și curier în cadrul schemei infracționale, fiind responsabil de păstrarea, porționarea și distribuirea drogurilor către consumatori, transmite Ultimelestiri.md.
În urma unei percheziții efectuate la domiciliul acestuia, cu sprijinul angajaților Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială „Fulger”, au fost depistate și ridicate peste un kilogram de marijuana, hașiș și cocaină.
De asemenea, oamenii legii au găsit cântare electronice de înaltă precizie, pungi de tip zip-lock și alte obiecte utilizate la ambalarea și distribuirea substanțelor narcotice.
Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă o pedeapsă cu închisoarea de la 7 la 15 ani.
Poliția și procurorii continuă investigațiile pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și documentarea întregii activități infracționale.
