Potrivit Băncii Naționale a Moldovei, Programul SNIF 2030 va constitui documentul de politici publice pe termen mediu prin care vor fi operaționalizate obiectivele Strategiei Naționale de Incluziune Financiară a Republicii Moldova 2030 (SNIF2030). Totodată, Actul va stabili măsuri concrete, acțiuni etapizate, responsabilități instituționale și mecanisme de implementare, monitorizare și evaluare, transmite Ultimelestiri.md.
„Incluziunea financiară aduce serviciile financiare mai aproape de oameni, indiferent de locul în care trăiesc, de vârstă, venit sau nivel de educație. Atunci când aceste servicii sunt sigure, accesibile și adaptate nevoilor reale, cetățenii își pot gestiona mai bine banii, pot economisi, pot face plăți în siguranță și pot lua decizii financiare responsabile. Pentru antreprenori, incluziunea financiară deschide accesul la instrumente care îi sprijină în dezvoltarea afacerilor. Astfel, Programul SNIF 2030 va transforma obiectivele strategiei în acțiuni concrete, coordonate și măsurabile, cu beneficii reale pentru cetățeni, mediul de afaceri și economie”, afirmă Anca Dragu, guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei.
Autoritățile mai anunță că în plan operațional, Programul SNIF 2030 va contribui la implementarea obiectivelor strategice privind diversificarea produselor și serviciilor financiare, dezvoltarea serviciilor financiare digitale, consolidarea protecției consumatorilor, promovarea unei incluziuni financiare responsabile, dezvoltarea capabilității financiare a populației și îmbunătățirea cadrului de colectare a datelor în domeniul incluziunii financiare. Totodată, documentul va susține creșterea gradului de conștientizare și asumare a responsabilității comune pentru o incluziune financiară durabilă.
„Acest program va asigura punerea în aplicare a primei Strategii Naționale de Incluziune Financiară a Republicii Moldova, marcând o etapă importantă în consolidarea unui cadru național coerent pentru extinderea accesului la servicii financiare, dezvoltarea educației financiare și promovarea unei incluziuni financiare responsabile. Procesul a fost inițiat de Banca Națională a Moldovei, cu sprijinul asistenței tehnice oferite de Banca Mondială prin programul M-GROW”, au declarat reprezentanții BNM.
La elaborarea documentului participă Ministerul Finanțelor, Comisia Națională a Pieței Financiare, Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Asociația Băncilor din Moldova.
Instituțiile publice, mediul de afaceri și cel academic, organizațiile neguvernamentale, partenerii de dezvoltare și alte părți interesate sunt invitate să contribuie la conturarea priorităților incluse în Programul SNIF 2030 și a măsurilor de implementare.
