Primul caz a fost documentat în apropierea orașului Cimișlia, unde inspectorii vamali au oprit pentru verificări un automobil de model Toyota Avensis, condus de un cetățean al Azerbaidjanului, în vârstă de 55 de ani, transmite Ultimelestiri.md.
În urma controlului, în portbagajul și habitaclul mașinii a fost descoperit un lot comercial de produse de cafea, transportat fără acte care să confirme proveniența legală și/sau vamală a mărfii.
„Alt caz a fost înregistrat la intrarea în localitatea Recea, raionul Râșcani, după ce controlului vamal a fost supus un autocar de model Van Hool, condus de un conațional în vârstă de 40 de ani. Drept urmare, ofițerii vamali au depistat o componentă a unei pompe electrice de transfer industrial, pentru care șoferul nu a putut prezenta dovada provenienței legale/vamale. Valoarea estimată a bunului este de circa 50.000 de lei”, comunică Serviciul Vamal.
Potrivit Serviciului Vamal, mărfurile au fost ridicate și sunt pasibile confiscării. Persoanele vizate riscă sancțiuni contravenționale.
