Contractul a fost semnat împreună cu Primăria Nisporeni și compania Nisprofcon S.R.L., desemnată antreprenor al lucrărilor. Totodată, a fost semnat și contractul cu dirigintele de șantier, care va supraveghea executarea lucrărilor și respectarea standardelor de calitate pe întreaga perioadă de implementare, transmite Ultimelestiri.md.
Potrivit ADR Centru, proiectul va fi implementat în următoarele 12 luni și urmărește transformarea zonei Satul Nou într-un spațiu urban modern, sigur și accesibil, contribuind la dezvoltarea socio-economică a comunității.
Lucrările prevăd reamenajarea și modernizarea acceselor pietonale pe opt artere importante ale orașului, cu o suprafață totală de peste 11.000 de metri pătrați. Intervențiile vor viza străzile Suveranității, Ștefan cel Mare, Dacia și Vasile Lupu, precum și accesele pietonale de pe străzile Horelor și Grigore Adam.
Proiectul include și amenajarea zonei din apropierea grădiniței din Satul Nou, unde vor fi construite un gard de protecție și o parcare, pentru a îmbunătăți siguranța și accesul copiilor, părinților și personalului instituției.
Autoritățile estimează că peste 7.600 de locuitori ai orașului vor beneficia direct de infrastructura modernizată. Potrivit ADR Centru, investiția continuă proiectele de revitalizare urbană implementate anterior în Nisporeni, unde au fost create 170 de locuri de parcare și au fost modernizate accesele pietonale din apropierea mai multor instituții medicale.
