Programul oferă tinerilor cu vârsta între 18 și 35 de ani o indemnizație lunară neimpozabilă de 3.000 de lei timp de 12 luni, la prima angajare cu normă întreagă în una dintre cele șapte industrii strategice pentru dezvoltarea economică a țării: farmaceutică, electronică, automotive, textilă, agro-alimentară, materiale de construcţie și industrii creative, transmite Ultimelestiri.md cu referire la mold-street.com.
Primele rezultate
Doina Nistor, viceprim-ministră, ministră a Dezvoltării Economice și Digitalizării a spus că viitorul economiei Moldovei depinde de tinerii care aleg să își construiască o carieră acasă. „Prin acest program, îi susţinem nu doar pe ei, ci și industriile strategice care pot transforma țara: de la automotive și electronică, până la industriile creative şi agroalimentare. Fiecare tânăr angajat într-o companie modernă înseamnă o economie mai competitivă și mai europeană”, a menţionat ministra.
La rândul său, ministrul Muncii și Protecţiei Sociale, Alexei Buzu, a subliniat că programuI „+ 3000 de lei pentru cariera ta” oferă șanse reale pentru tineri, sprijin la începutul drumului şi este „un semnal clar că statul este interesat de angajarea lor în sectoare importante pentru viitorul Moldovei”.
Potrivit acestuia, primele rezultate arată că tinerii reacţionează pozitiv şi sunt gata să contribuie la dezvoltarea ţării. Astfel, câţiva tineri, angajaţi la companiile luvas (industria textilă) şi Balkan Pharmaceuticals (farmaceutică) și beneficiază deja de acest sprijin, demonstrând că o carieră sigură poate începe aici, acasă, în Moldova”.
Directoarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, Raisa Dogaru, a declarat că crede în potenţialul fiecărui tânăr și că, prin intermediul acestui program, autoritățile doresc să-i însoțească pe tinerii moldoveni pe calea către un viitor demn și o integrare solidă pe piaţa muncii din Moldova. Succesul la primul loc de muncă contribuie la succesul tânărului în carieră, iar Agenţia Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă contribuie la acest succes.
Parteneriat pentru promovarea programului
Pentru a facilita accesul tinerilor la locurile de muncă eligibile, Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării a semnat un Acord de colaborare cu platforma Jobber.md, una dintre cele mai importante platforme de recrutare din Republica Moldova.
Prin acest parteneriat, Jobber.md se angajează să promoveze programul pe propria platformă și să evidenţieze posturile vacante din companiile care activează în industriile strategice. Astfel, tinerii vor putea identifica mai ușor locurile de muncă sprijinite de program și vor fi ghidați către pașii necesari pentru a beneficia de sprijinul financiar oferit de stat.
Cum pot fi eligibili tinerii
Procesul este complet digitalizat prin platforma EVO, dezvoltată de Agenţia de Guvernare Electronică. Pentru a verifica eligibilitatea și a accesa indemnizația, tinerii trebuie să urmeze trei pași simpli:
- Să obțină semnătura digitală (de la Orange sau Moldcell);
- Să descarce aplicația EVO;
- Să verifice eligibilitatea în modulul „Beneficii” și să-și asocieze contul bancar.
După validarea datelor, confirmarea eligibilității și procesarea rapoartelor lunare transmise de angajatori, suma aprobată este virată direct în contul beneficiarului.
Perspective și impact
Autoritățile estimează că peste 4.000 de tineri vor beneficia de program Ia un an de la lansarea sa, iar până în 2030 numărul ar putea depăși 9.000 de persoane. Bugetul pentru primul an de implementare este de 60 milioane lei, dintre care peste 34 milioane sunt deja planificate pentru 2025.
Programul este parte a Strategiei Naționale de Dezvoltare Economică 2030 și a Programului Naţional de Dezvoltare Industrială 2024-2028, și urmărește consolidarea industriilor cu valoare adăugată şi păstrarea tinerilor specialişti în tară.
