Coaliția rebelilor din Siria include facțiuni islamiste și moderate care, în ciuda diferențelor, luptă împotriva regimului Assad, ISIS și a milițiilor susținute de Iran, scrie CNN, transmite Ultimelestiri.md cu referire la mediafax.ro.
Grupuri principale din coaliție:
Hayat Tahrir Al Sham (HTS): Cunoscută și sub numele de Organizația pentru Eliberarea Levantului, este cel mai puternic grup rebel. Fondată de Abu Mohammad al-Jolani în 2017, HTS a fost inițial afiliată Al Qaeda prin Jabhat al-Nusra înainte de a se separa în 2016 din cauza diferențelor ideologice și a opoziției față de ISIS. În 2018, HTS a fost desemnată organizație teroristă de SUA și alte state occidentale.
Armata Națională Siriană (SNA): Este o coaliție formată din numeroase facțiuni cu diverse ideologii, care beneficiază de finanțare și arme din partea Turciei. Printre acestea se află Frontul Naţional al Eliberării și Ahrar al-Sham, cu scopul declarat de a răsturna regimul Assad și de a instaura un stat islamic bazat pe legea Sharia.
Forțele Siriene Democrate (SDF): Majoritatea combatanților sunt kurzi, iar grupul principal este Unitatea de Protecție a Poporului (YPG). Aceștia sunt considerați organizație teroristă de Turcia. SDF sunt implicați în lupte împotriva altor facțiuni din războiul civil.
În sudul Siriei, combatanți din rândul minorității druze s-au alăturat și ei luptei, în special în orașul as-Suwayda, lângă provincia Daraa, unde opoziția susține că a preluat controlul.
