Potrivit noilor prevederi privind contravențiile administrative, autentificarea utilizatorilor va putea fi realizată doar prin număr de telefon rusesc, prin portalul guvernamental „Gosuslugi”, prin sistemul biometric unificat sau prin servicii de autentificare dezvoltate de companii rusești, transmite Ultimelestiri.md cu referire la IPN.
În cazul încălcărilor repetate, noua lege permite dublarea amenzilor. Totuși, conturile create anterior prin intermediul Google sau Apple rămân, în general, valabile, iar utilizatorii nu riscă sancțiuni.
Potrivit presei internaționale, autoritățile ruse susțin că măsura urmărește reducerea dependenței de infrastructura digitală a statelor considerate „neprietenoase” și consolidarea controlului asupra ecosistemului digital național. Obligația de a utiliza metode de autentificare rusești există din decembrie 2023, însă până acum nu erau prevăzute sancțiuni pentru operatorii care nu o respectau.
Măsura face parte din strategia mai amplă a Moscovei de înlocuire a serviciilor digitale occidentale cu alternative interne. În ultimii ani, autoritățile ruse au impus companiilor tehnologice străine să deschidă reprezentanțe locale, au aplicat amenzi unor platforme occidentale și au promovat utilizarea serviciilor digitale dezvoltate de companiile rusești.
