Potrivit autorităților, programul de acces pe Transalpina va fi modificat în funcție de perioadă. Astfel, în intervalul 29 mai-30 iunie 2026, circulația rutieră va fi închisă pe timpul nopții, între orele 20:00 și 09:00. Ulterior, începând cu 1 iulie, restricția nocturnă se va aplica între orele 21:00 și 07:00. O altă restricție vizează accesul autovehiculelor cu masa mai mare de 3,5 tone, al căror acces e interzis, transmite Ultimelestiri.md cu referire la IPN.
Decizia redeschiderii a fost luată în urma verificărilor făcute de o comisie tehnică. Oficialii avertizează însă că traficul poate fi suspendat oricând din cauza condițiilor meteo nefavorabile sau a unor fenomene naturale, precum avalanșele. Transalpina este șoseaua situată la cea mai mare altitudine din România și din întregul lanț al Munților Carpați. În cel mai înalt punct, în Pasul Urdele, drumul urcă până la 2.145 de metri.
