Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a publicat o înregistrare de la o dronă care a lovit un avion Il-38N. Data operațiunii nu a fost precizată. Din imagini nu se poate evalua cu exactitate amploarea pagubelor. SBU susține că avionul a fost scos din funcțiune. Ministerul Apărării al Federației Ruse nu a comentat incidentul, transmite Ultimelestiri.md cu referire la point.md.
Il-38N este un avion sovietic Il-38 echipat cu complexul antisubmarin „Novella”. Flota rusă a primit mai multe astfel de aparate, dar numărul exact nu este cunoscut. În 2016, se estima că erau opt astfel de avioane. Ministerul rus al Apărării a confirmat doar că câteva Il-38N sunt în dotarea Flotei Pacificului.
Kievul susține că Il-38N era unicul în Marea Neagră
SBU afirmă că avionul doborât era singurul de acest tip pe Marea Neagră. Distrugerea sa ar fi permis dronelor navale ucrainene să acționeze liber și să lovească un submarin rus în Novorossiisk pe 15 decembrie.
SBU continuă să susțină că submarinul a fost lovit cu succes, însă ministerul rus al Apărării a negat acest lucru și a publicat imagini cu submarinul la chei fără daune vizibile.
