Într-un interviu acordat IPN, acesta a subliniat că principiile enunțate de Robert Schuman în 1950 se reflectă astăzi în beneficii concrete pentru cetățenii moldoveni, de la securitate energetică până la reducerea costurilor de roaming, transmite Ultimelestiri.md.
Potrivit lui Dan Barna, solidaritatea europeană nu mai este un concept abstract, ci unul vizibil în viața de zi cu zi. El a menționat conectarea Republicii Moldova la rețelele energetice europene și participarea la mecanisme comune de achiziție a gazelor drept exemple de integrare care sporesc securitatea energetică a țării.
„UE nu mai este doar un proiect politic, ci unul care se regăsește în facturile cetățenilor și în siguranța energetică. Republica Moldova nu mai este singură în fața vulnerabilităților”, a declarat eurodeputatul.
Barna a făcut referire și la Planul de Creștere pentru Republica Moldova, pe care l-a descris drept cel mai amplu pachet de sprijin oferit de Uniunea Europeană de la independența țării încoace. Acesta a amintit că a participat anul trecut la Chișinău la semnarea documentului, considerând momentul un semnal al angajamentului european pentru modernizarea instituțiilor și infrastructurii moldovenești.
În ceea ce privește procesul de aderare, eurodeputatul susține că integrarea treptată permite cetățenilor să beneficieze de avantaje europene înainte de obținerea statutului de membru cu drepturi depline. El a oferit drept exemplu eliminarea tarifelor de roaming, despre care spune că facilitează legătura dintre familiile din Republica Moldova și diasporă.
Dan Barna a mai menționat liberalizarea transportului rutier de mărfuri și accesul companiilor moldovenești la programele pieței unice europene, apreciind că aceste măsuri contribuie la integrarea economică graduală a țării.
Referindu-se la cooperarea regională, eurodeputatul a evidențiat potențialul unei camere de comerț trilaterale România–Republica Moldova–Ucraina, pe care o consideră un posibil motor de dezvoltare economică și stabilitate în regiune. În opinia sa, interconectarea infrastructurii și a economiilor ar putea consolida ireversibil orientarea europeană a Republicii Moldova.
Întrebat despre experiența României în procesul de aderare la UE, Barna a subliniat importanța depolitizării justiției și a consolidării capacității administrative, considerând că acestea sunt condiții esențiale pentru utilizarea eficientă a fondurilor europene.
În ceea ce privește semnificația dublă a zilei de 9 Mai în Republica Moldova, eurodeputatul afirmă că aceasta nu ar trebui să divizeze societatea, ci să fie un moment de reflecție asupra valorii păcii.
„Respectul pentru trecut și alegerea viitorului european nu se exclud. Europa este proiectul care transformă pacea într-o realitate durabilă”, a declarat Dan Barna.
