Documentul, prezentat de secretarul de stat al Ministerului Justiției, Lilian Apostol, prevede redefinirea discriminării directe, introducerea noțiunii de discriminare intersecțională și consolidarea mecanismelor de mediere și soluționare a litigiilor. Totodată, proiectul extinde lista criteriilor protejate, inclusiv prin introducerea nivelului de alfabetizare, transmite Ultimelestiri.md cu referire la moldova1.md.
Lilian Apostol a explicat că o persoană care se consideră discriminată din cauza nivelului său de alfabetizare va putea sesiza Consiliul pentru Egalitate, care va analiza cazul și va decide dacă acest criteriu a influențat tratamentul aplicat. Decizia Consiliului va putea fi contestată în instanță.
În timpul dezbaterilor, Diana Caraman a cerut explicații privind includerea în proiect a unor noțiuni precum „identitatea de gen” și „caracteristicile sexuale”, susținând că acestea trebuie clarificate.
Vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, a declarat că proiectul are un caracter tehnic și a acuzat opoziția că îl prezintă într-o lumină falsă pentru a diviza societatea.
„Luările de cuvânt ce țin de proiectul dat sunt pline de discursuri de ură, de declarații homofobe, sexiste, discriminatorii”, a declarat Doina Gherman, propunând limitarea intervențiilor.
În pofida protestului, Parlamentul a adoptat proiectul în prima lectură cu 52 de voturi și a trecut la următorul punct de pe ordinea de zi. Diana Caraman a rămas la tribună până când i s-a oferit cuvântul, după care a criticat inițiativa și a anunțat că fracțiunea comuniștilor va contesta legea în toate instituțiile competente.
