În mesajul său, oficialul european a subliniat că Ziua Europei simbolizează alegerea unității în locul divizării și a cooperării în locul conflictului, amintind de decizia statelor fondatoare de a construi, după cel de-Al Doilea Război Mondial, un spațiu bazat pe pace, libertate și prosperitate, transmite Ultimelestiri.md.
António Costa a declarat că se adresează cetățenilor Republicii Moldova ca unor viitori membri ai Uniunii Europene și a evidențiat că sunt depuse eforturi susținute pentru avansarea procesului de aderare.
Potrivit acestuia, instituțiile europene așteaptă cu interes următoarele etape ale acestui proces și își doresc ca ele să fie realizate cât mai curând.
