„Presa controlată nu are misiunea să vă informeze, nu are misiunea să facă dezbateri pe subiecte electorale de interes național, locuri de muncă, brânză, carne ouă, economie, fabrici și uzine. În televiziuni o să ne invite ca să ne spună iarăși despre KGB, FSB, despre dosarele penale intentate lui Costiuc, ei știind și având tehnică de manipulare absolut grosolană”, a afirmat Costiuc, transmite Ultimelestiri.md cu referire la ipn.md.
Cu toate acestea, Democrația Acasă anunță că își va continua campania „la firul ierbii”, prin întâlniri directe cu cetățenii în sate și raioane. „Noi nu-i ignorăm pe oameni. Puterea este acolo, nu în studiourile de televiziune”.
În context, liderul Partidului Democrația Acasă a lansat un apel pentru mobilizarea de observatori electorali, în special în diaspora, unde formațiunea se așteaptă la „fraude masive”.
„Guvernarea va încerca să-și deseneze sute de mii de voturi. Diaspora nu mai votează ca acum patru ani, când avea așteptări mari”, a declarat Vasile Costiuc.
Notă: Ultimelestiri.md și Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.
