„Eu trăiesc în Europa, în centrul ei. Eu m-am născut aici, în centrul Europei, cum pot eu să fiu împotriva familiei mele?”, a afirmat Anastasov, transmite Ultimelestiri.md.
Primarul a evidențiat contribuția Uniunii Europene la modernizarea și dezvoltarea regiunii Găgăuzia. În acest context, el a amintit că 99% din proiectele de infrastructură derulate în regiune sunt susținute de finanțări europene, cum ar fi cele din cadrul programelor SARD și SLP, care au alocat cinci milioane de euro pentru reabilitarea grădinițelor și îmbunătățirea infrastructurii locale.
Unul dintre proiectele majore menționate este construirea drumului de ocolire al municipiului Comrat, finanțat din fonduri europene, care a contribuit la rezolvarea problemei traficului greu prin oraș. Anastasov a subliniat că, fără susținerea financiară externă, orașul ar fi rămas la același nivel de dezvoltare de acum 10-20 de ani.
„Oamenii trebuie să înțeleagă ce vor. Dacă vor să trăiască doar cu politicienii care promit, este o cale. Dar dacă vrem să lăsăm ceva bine și frumos pentru copiii noștri, atunci trebuie să dezvoltăm regiunea. Fără bani din UE, nu putem face asta”, a declarat Anastasov.
Acest video a fost produs de Asociația ADEPT cu sprijinul financiar al Uniunii Europene și al German Marshall Fund of the United States (GMF). Conținutul este responsabilitatea exclusivă a ADEPT și nu reflectă neapărat opiniile GMF.
Video: Youtube/ADEPT
