Specialiștii din țara vecină au venit la solicitarea primarului municipiului Bălți, Alexandr Petkov, transmite Ultimelestiri.md.
„Experții din Focșani, cu o vastă experiență în domeniul reabilitării și consolidării zonelor cu risc de alunecări de teren, vor propune soluțiile necesare pentru eliminarea consecințelor alunecării și asigurarea securității în această zonă. Concluziile lor vor fi transmise Comisiei pentru Situații Excepționale, în vederea adoptării unor măsuri operative”, se menționează într-un comunicat al Primăriei.
Amintim că, pe 11 septembrie, în centrul Bălțiului au avut alunecări mari de teren. La fața locului au intervenit primarul de Bălți, Alexandr Petkov, dar și alți oficiali, iar ulterior a fost convocată o ședință urgentă la Primărie.
A doua zi, a fost instituită stare de urgență în legătură cu alunecările de teren de pe strada Sfântul Nicolae. Totodată, Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a municipiului a adoptat o serie de măsuri pe termen scurt și lung pentru a gestiona criza.
