Pe parcursul discuțiilor, Andrei Trofimov a remarcat nivelul înalt al cooperării cu misiunea diplomatică a Statului Israel. Totodată, oficialul moldovean a evidențiat promptitudinea cu care E.S. Joel Lion, personal, s-a implicat în soluționarea diverselor provocări, atât în timpul măsurilor de evacuare, cât și în organizarea pelerinajului evreilor hasidici în Ucraina, transmite Ultimelestiri.md.
La rândul său, E.S. Joel Lion și-a exprimat recunoștința pentru sprijinul acordat pe întreaga perioadă a mandatului său, care a început pe 24 februarie 2022, odată cu lansarea agresiunii armate a Federației Ruse împotriva Ucrainei. Excelența Sa a evidențiat profesionalismul angajaților Poliției de Frontieră și deschiderea permanentă a autorităților moldovenești.
În încheierea ședinței, șeful adjunct al Poliției de Frontieră, Andrei Trofimov i-a mulțumit E.S. Joel Lion pentru cooperare și i-a urat succes în următoarea poziție pe care o va ocupa.
![]()
![]()
