„Fiecare program dezvoltat vine să satisfacă necesitățile oamenilor, să le îmbunătățească viața și să ne susțină pe drumul nostru spre Uniunea Europeană. Vrem să creștem capacitățile de asimilare a asistenței externe și să o direcționăm acolo unde beneficiul este maxim”, a declarat prim-ministrul Alexandru Munteanu, transmite Ultimelestiri.md.
Totodată, premierul a mulțumit pentru contribuția oferită și în acest an la Fondul pentru reducerea vulnerabilității energetice, din care oamenii primesc compensații la facturi.
Un subiect aparte al dialogului a vizat dezvoltarea locală și oportunitățile create cu sprijinul PNUD în regiuni, atât pentru întreprinderi, cât și pentru comunități. În acest sens, au fost discutate principalele direcții de colaborare privind gestionarea mai eficientă a finanțelor publice și facilitarea accesului localităților la resurse pentru dezvoltare.
În acest context, reprezentanta rezidentă PNUD în Republica Moldova, Daniela Gasparikova, a reafirmat sprijinul pentru realizarea agendei de reforme.
„PNUD rămâne angajat să sprijine eforturile Guvernului Republicii Moldova în promovarea unei guvernanțe eficiente, transparente și orientate spre rezultate, capabile să transforme reformele în beneficii reale pentru oameni și comunități”, a spus Daniela Gasparikova.
În prezent, PNUD Moldova implementează peste 40 de proiecte care contribuie la promovarea majorității Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD), multe dintre acestea având acoperire la nivel național.
![]()
![]()
