Potrivit IGC, în după amiaza zilei de ieri, 20 decembrie, un echipaj mixt format din carabinierii Direcției Regionale „Nord” a IGC și un angajat și stagiar din cadrul IGPF, fiind implicați în activități comune privind controlul frontierei de stat în nordul țării, au observat un automobil de model Volkswagen care se deplasa haotic pe traseul Grimăncăuți, raionul Briceni, transmite Ultimelestiri.md.
Astfel, oamenii legii au reacționat imediat și, la scurt timp, automobilul a fost stopat pentru verificări. În timpul discuțiilor cu șoferul, angajații IGC au simțit un miros puternic de alcool. Drept urmare, prin intermediul serviciului unic 112, la fața locului a fost solicitat un echipaj al IP Briceni pentru documentare.
Drept urmare, șoferul în vârstă de 63 de ani a fost supus testului alcoolscopic, în rezultat, aparatul a confirmat prezența alcoolului în aerul expirat, cu o concentrație de 0,46 mg/l. Bărbatul a fost înlăturat de la conducerea mijlocului de transport, iar automobilul a fost transportat la parcarea specială.
Alte circumstanțe urmează a fi stabilite.
![]()
