Potrivit Ministerului Educației și Cercetării, competițiile s-au desfășurat în perioada 7 – 9 mai, la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, unde au participat 241 de elevi, iar cei 64 de elevi premiați sunt discipoli ai unor instituții de învățământ din Bălți, Briceni, Cantemir, Căușeni, Chișinău, Edineț, Râșcani, Taraclia, Ungheni și UTA Găgăuzia, transmite Ultimelestiri.md.
La Olimpiada Republicană la Limba și literatura bulgară, locul I l-au obținut Țveatcova Djulieta, Voinscaia Victoria, Hristeva Anastasia și Covaci Anastasia.
La Olimpiada Republicană la Limba și literatura găgăuză, locul I l-au obținut Dragni Irina, Curdoglo Taisia, Iusiumbeli Anna și Econom Olga.
La Olimpiada Republicană la Limba și literatura rusă, locul I l-au obținut Bucataru Alexandr, Cornei Marie-Alexandra, Babei Alexandru și Palazov Chiril.
La Olimpiada Republicană la Limba și literatura ucraineană, locul I l-au obținut Grigoreţ Maria, Colomieț Arina, Danileico Inna și Prodaniuc Maria.
Elevilor claselor a IX-a și a XII-a, deținători ai diplomelor de gradul I, II și III în cadrul olimpiadelor republicane la disciplinele școlare desfășurate pe parcursul anului absolvirii, li se poate acorda nota „10” (zece), din oficiu, la probele de examen la aceeași disciplină în cadrul examenelor naționale de absolvire în învățământul general din acest an.
