Proiectul lor, LogInSight, desemnat câștigător al etapei naționale, se va confrunta cu echipe din Cipru și Regatul Unit în cadrul evenimentului „Zilele Educației și Competențelor EIT 2025”, transmite Ultimelestiri.md cu referire la moldova1.md.
Potrivit celor două eleve, proiectul LogInSight oferă o soluție simplă și eficientă la o problemă des întâlnită în mediul digital — gestionarea sesiunilor active.
„Proiectul LogInSight reprezintă o soluție practică pentru o problemă des întâlnită: faptul că multe conturi rămân deschise fără ca utilizatorii să-și dea seama. Am creat un model care arată clar unde ești conectat și îți permite să închizi acele sesiuni, simplu și sigur, fără să-ți expui datele personale”, au explicat tinerele.
Pentru Sofia Moraru, experiența participării a fost una cu impact formator:
„Ideile devin puternice atunci când sunt explicate clar și aplicate practic. Am înțeles cât de important e să faci un subiect tehnic ușor de înțeles și util pentru oameni”.
Programul Girls Go Circular a fost lansat la Colegiul Național de Comerț al ASEM pe 18 martie 2024 și are scopul de a dezvolta competențele digitale și antreprenoriale ale fetelor cu vârste între 14 și 18 ani, prin intermediul platformei educaționale Circular Learning Space.
Coordonatoarea proiectului, Olga Enachi, profesoară la instituție, a menționat: „Această reușită este o dovadă a pasiunii, perseverenței și excelenței în educație”.
Citește continuarea pe moldova1.md.
