„În Moldova, industria IT se dezvoltă foarte repede, cu o viteză extraordinară, pentru că în 2022 am avut o creștere în domeniul IT de peste 30%. Asta este cea mai mare creștere din Europa de Est, din țările din regiune. E o veste bună, înseamnă că avem talent tehnologic aici acasă”, a notat Doina Nistor, transmite Ultimelestiri.md, cu referire la radiomoldova.md.
Doina Nistor a mai spus că domeniul IT este vital pentru dezvoltarea altor ramuri ale economiei cum ar fi agricultura, pentru a deveni una mai performantă. Precizăm că circa 5 la sută din forța de muncă a țării este angajată în industria IT.
