Potrivit expertului, ar fi necesar ca autoritățile de la Chișinău să emită un document de politică publică care să ofere linii directoare companiilor de pe piață, referitoare la achiziția și calendarul optim pentru volumele și prețurile de import ale gazelor naturale, transmite Ultimelestiri.md, cu referire la radiomoldova.md.
„Este greșit să nu se ia în considerare și factorul temperaturii sau vremea de afară. Eu ani de zile m-am uitat pe rapoartele din România privind volumele și prețurile la care erau importate, în special, gazele naturale. Este clar că iarna prețurile la gaze sunt cele mai mari. Gazpromul va încerca să lege problematica de datoria care, de fapt, Chișinău nu o recunoaște și aici trebuie să ne așteptăm la tentative de manipulare”, a spus Eugenia Gusilov.
Expertul WatchDog, Valeriu Pașa, consideră că a sperat ca audierile parlamentare să aducă claritate, dar a ajuns la concluzia că directorii celor două companii responsabile de acest domeniu trebuie să fie demiși pentru că nu și-au onorat obligațiile.
„Rusia încearcă să provoace o criză umanitară în stânga Nistrului pentru a destabiliza regiunea, dorind să bage oamenii în frig și sărăcie totală, iar în acest fel să destabilizeze întreaga Moldovă. Acesta este instrumentul cu care acționează Rusia: o crimă împotriva umanității, împotriva oamenilor care locuiesc în stânga Nistrului și pe care îi țin captivi de zeci de ani”, a menționat Valeriu Pașa.
Potrivit lui, Rusia este complet responsabilă, deoarece are obligații contractuale de a livra gaze naturale în stânga Nistrului.
„Ei și-au asumat acest lucru. Au posibilitatea tehnică de a livra acest gaz fie pe teritoriul Ucrainei, iar dacă nu, prin conducta din Turcia pe care chiar Rusia a construit-o. Dacă nu livrează, asta înseamnă că este decizia lor politică, nicidecum o problemă din partea Republicii Moldova sau a Ucrainei”.
