Prezent la eveniment, secretarul de Stat, Grigore Stratulat, a discutat cu agenții economici despre modificările propuse, care includ schimbarea țintelor de colectare pentru DEEE și BA, clarificarea termenului de „producător” în cazul importurilor pentru comercializare sau uz propriu, sancțiunile pentru neatingerea țintelor, reglementarea sistemului de depozit pentru BA în raport cu utilizatorii finali și distribuitorii și creșterea sumei depozitului de la 10% la 20%, transmite Ultimelestiri.md.
În acest context, Ministerul Mediului încurajează toți agenții economici și părțile interesate să formuleze propuneri concrete și constructive, care să ajute la îmbunătățirea Regulamentelor.
Propunerile pot fi transmise până la data de de 7 februarie 2025 către Ministerul Mediului la adresa de e-mail: cancelaria@mediu.gov.md.
„Pentru ajustarea cadrului normativ Ministerul Mediului colaborează cu specialiști naționali și internaționali, beneficiind de sprijinul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare, în cadrul Proiectului „Tranziția Verde””, este specificat într-un comunicat al autorității.
