UPDATE 08:35: La această oră sunt formate patru sectoare de luptă, fiind antrenate 11 autospeciale, 8 unități de tehnică auxiliară și 62 de angajați ai IGSU, care continuă lucrările de lichidare a incendiului, transmite Ultimelestiri.md.
Victime nu au fost înregistrate, subliniază IGSU.
![]()
Știrea inițială
Potrivit IGSU, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 06:31. Conform primelor informații, flăcările au cuprins un depozit în care erau păstrate materiale de construcție.
La fața locului au fost mobilizate echipe de intervenție conform nivelului sporit de intervenție. Ajunși la destinație, pompierii au constatat că incendiul afectase o suprafață de aproximativ 1.500 de metri pătrați. Pentru coordonarea operațiunii de stingere a fost constituit un Stat Major.
La momentul publicării acestei știri, salvatorii continuă acțiunile de localizare și lichidare a incendiului.
Circumstanțele și cauza izbucnirii incendiului urmează să fie stabilite de specialiști.
